EXCLUSIV VIDEO | Din 2024 am putea scăpa de cozile de pe Valea Prahovei. Ce soluții au autoritățile în lipsa autostrăzii Ploiești-Brașov, estimată la 8,5 miliarde de euro

Autoritățile pregătesc două centuri ocolitoare, patru pasaje pentru traficul auto, dar și pasaje subterane pentru pietoni, astfel încât DN1 să-și poată dubla valorile de trafic și să fie eliminate cozile kilometrice care se întind de la Comarnic până dincolo de Predeal.

Pentru că nu a fost luată nici acum o decizie în privința Autostrăzii Ploiești-Brașov – parte a Autostrăzii Transilvania (A3) -, iar traficul pe Valea Prahovei se transformă în coșmar la fiecare sfârșit de săptămână, autoritățile centrale, în colaborare cu cele  locale, au apelat la soluții care să aibă ca rezultat o descongestionare a circulației.

“La Ploiești – Brașov, situația este un pic mai complicată, pentru că noi avem contractat acolo SF (n.red. –  studiu de fezabilitate) și PT (n.red. – proiect tehnic). Pentru că aveam două variante de studii de fezabilitate foarte vechi, în 2020 s-a demarat procedura de licitație, s-a semnat în 2021 un contract pentru realizarea SF și PT, dar cu variantele care au fost înaintate de firma care a câștigat licitația, costul de execuție al lucrării ar fi foarte mare (n.red. – peste 8 miliarde de euro).

Și aici suntem la faza în care trebuie să ne hotărâm care variantă și cât de scumpă este varianta aleasă, în așa fel încât să respectăm și condițiile de mediu, să respectăm și Valea  Prahovei în sine, pentru că este o zonă turistică extrem de importantă pentru cele două județe, Prahova și Brașov. Trebuie să respectăm și comunitățile locale, pentru că o autostradă nu trebuie să vină să distrugă o comunitate sau ceea ce înseamnă turism local și național. Și aici trebuie să găsim varianta optimă cost/variantă de construire, ca să avem și banii s-o finanțăm să fie și realizabilă lucrarea într-un timp rezonabil”, a declarat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, la GÂNDUL EXCLUSIV.

Unde vor fi construite pasaje rutiere, pietonale și centuri ocolitoare

Până când va fi luată această decizie, din primăvara anului 2023 se va trece la aplicarea unor soluții care să descongestioneze traficul pe DN1, în zona stațiunilor turistice de pe Valea Prahovei.

“În paralel cu acest lucru, cu demersurile pentru acest studiu de fezabilitate și proiect tehnic, am avut o abordare de remodelare a DN1, în sensul în care avem patru pasaje pregătite la nivel de infrastructură, să rezolvăm anumite conflicte de trafic la intersecții,  intrare/ieșire din Sinaia, zona Azuga și intrare în Predeal, unde se face stânga la Râșnov. Acestea ar fi pasaje rutiere pe DN 1.

În paralel, punem câteva treceri de pietoni în subteran și -o abordare directă și mai deschisă pentru cetățeni – să fie niște pasaje subterane cu lift și scară rulantă, adică foarte atractive ca să fie folosite de cetățeni, să nu mai fie conflicte de trafic între mersul pe jos sau între pietoni și cei care circulă pe DN 1.

În plus, într -un parteneriat cu Consiliul Județean Prahova, avem în pregătire și în dezvoltare, urmează licitațiile pentru execuție pentru variante de ocolire la Comarnic și Azuga-Bușteni, ceea ce va dubla, într -un fel, DN 1 la nivel de trafic. Aceste variante de ocolire vor fi în completarea autostrăzii, adică vor avea conexiune la nodurile, în proximitatea nodurilor de autostradă, în așa fel încât și când vom avea toată infrastructura – inclusiv autostrada, să fie relativ ușor să circuli între stațiuni -,  să nu fie necesar să accesezi, pentru intrarea-ieșirea din stațiune, autostrada”, a explicat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

Autostrada Ploiești-Brașov sau Autostrada Zăpezii – integrată în Autostrada Transilvania București-Borș (A3) – are o istorie de peste 40 de ani. Planurile inițiale excludeau Valea Prahovei. Autostrada are circa 100 de kilometri dintre care 60 de kilometri în zona de munte.

Urmăriți interviul integral:

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...